Gândurile se succed organizat, ca într-o avalanşa mentală, un adevărat nod Gordian de neuroni copleşitor. În minte mi se înfirimă frangmentar gânduri şi idei noi, indescriptibile..şi simt că trebuie să îmi golesc capul de toate deşeurile cotidiene, de nimicurile zilnice, de banalitatea existenţială. Am nevoie de o epurare mentală, dar cred că, în final, totul se rezumă la un singur lucru: la odihnă.
Mi-e lene!
Grădina mea de pe blogsferă e in paragină irecuperabilă. Mă gândesc că mai trebuie îngrijită, curăţată de buruieni logoreico-pasional-juvenile şi de altă natură (aici las loc pentru fineţuri filozofice şi alte dantelarii literare), mai trebuie plivită, îi trebuie nişte plante pseudoliterare şi nişte arbuşti estetico-expresivi etc. Nu prea ştiu cum să îmi încep procesul meu ambiţios de (re)organizare teritorială. Am scris ieri caracterizarea Vitoriei Lipan şi am avut un soi de inspiratie logoreică(?) pe care nu am mai simţit-o de mult. Au fost două-trei ore de intensă încordare, în care am scris ca teleghidată, la foc automat, nemaiţinand cont de nimic şi aproape că pierdusem contactul cu realitatea. Mă confundasem, în mare măsura, cu ceea ce stătea scris în document (căci mi-am scirs tema în Word, de lene). Am scris trei pagini si ceva..înspre patru (iar aici, egoul meu se scaldă în infatuare), ceea ce nu chiar aşa mult. Mă rog, important e că profei de română i-a plăcut mult şi am fost destul de mulţumită de compunere, mai ales că nu folosisem vreo sursă de informare diferită de caietul de clasă. Apropo, tot căutând ieri un fragment reprezentativ pentru evidenţierea relaţiei dintre Vitoria şi fie-sa, am găsit un pasaj de Camil Petrescu înnebunitor, care mă urmăreşte încontinuu şi îl tot invoc cu o plăcere obsesiv de sălbatică, cum îi spuneam şi lui Shu. Înafară de notiţele cotidiene, nu ştiu cu ce altceva aş mai putea umple spaţiul. Cunoaşteţi, cred, acel aproape letal amestec de senzaţii, care-ţi fac mintea nevrotică un adevărat creuzet de perisabilitate mentală, de frustrare şi alte drăcoşenii existenţiale, prin care ajungi la concluzia ca eşti un om de prisos, în care agresiunea perversă a trivialului, a neghiobiei şi a grobianului, a contextului social mizerabil, a incapacităţii umane zilnice fac să te invadeze gustul nimiciei, lehamitea de oameni şi..cine alta decât resemnarea. O resemnare potrivit temperamentului, bonomă sau răzbunătoare, placidă ori acidă.. Resemnarea voastră ( în cazul în care există) de care e?
