A fost..demenţial.Memoriabil.Excepţional.De-a dreptul impresionant.Rămân neputincioasă în faţa măreţiei nemărginite a lui Ozzy,fiind incapabilă să evoc prin intermediul vocabularului meu infim atmosfera incredibilă de la concert.
Organizare neaşteptat de bună,calitatea sonorului aproape perfectă-nici nu se compară cu cel de la Aerosmith-,luminile impresionante şi un public pe măsură.
Am plecat pe la 4 şi ceva de acasă iar la 5 fără câteva minute ajunsesem în faţa porţilor de la Zone Arena.Aşteptasem în jur de jumătate de oră,în timp ce clocoteam de emoţie vâzând şirul de oameni nu foarte numeroşi(amănunt care s-a remediat pe parcurs) şi de nerăbdare(căci paznicii se jucaseră cu nervii noşti de vreo 3 ori,când deschideau şi închideau porţile).Am crezut că voi avea ceva impedimente la percheziţie,crezând că nu-mi vor permite accesul din pricina aparatului foto(care,oricum,nu e profesional..),însă trecusem cu brio,în timp ce în faţa mea unei tipe i-a fost interzis accesul din cauza unui aparat de-a dreptul răpitor,marca Nikon.
De data asta am prins locuri muult mai bune ca la Aerosmith,aflându-mă măndra şi încântată în al doilea rând de la Golden ring.
Pe la şase,dacă nu mă înşel,concertul a fost deschis oficial de Coma-care nu au cântat foarte rău,adică nu au fost atât de dizgraţioşi pentru urechile mele pe cât credeam-,după care au urmat,la un interval de maxim 10 minute,Luna Amară.Spre deosebire de Coma,unde solistul ne-a povestit prima lui experienţă cu Black Sabbath şi Ozzy Osbourne,cei de la Luna Amară au fost ceva mai ţacuţi,solistul adresăndu-se publicului doar pe la început.I-am ascultat cu ceva mai mult interes decât pe ăia de la…ăhm..Reamon I suppose,însă nu m-am putut abţine să nu mă intreb “cât naiba mai cântă ăştia?!”.
În jurul orei opt,Ozzy a intrat pe scenă,în faţa unui public alcătuit din circa 30.000 de fani(din ce spun celelalte cronici de concert),fiind prezente persoane din toate categoriile de vârstă.Nu mare mi-a fost mirarea când am văzut în faţa mea un puşti de vreo 8 ani care fredona fiecare vorbuliţă şi vers de-a lui Ozzy,lucru care mi-a umplu inima cu fericire.Concertul a început cu “Bark at the moon” şi intrebarea ubicuă “Are you ready?”(publicul răspunzând prin ţipete,urlete şi sărituri),într-o explozie de sunet şi lumini,piesă urmată imediat de “Let me hear you scream”,unde îmi epuizasem corzile vocale,din public răsunând un glas uniform,lucru care întăreşte faptul că muzica lui Ozzy,chiar şi nouă,nu e străină fanilor.Tremuram de bucurie că mă aflu acolo,vibrând totodată de intensiatatea sunetului.Trecuse stadiul de “simţitul muzicii în inimă”,muzica trecând de mult timp prin inimă.Imediat după asta a urmat celebra Mr. Crowly,unde publicul explodase.Daca reţin eu bine,aici a fost prima dată când Ozzy si-a umplut fanii din cap până în picioare cu spumă-pe mine mă luase prin surprindere,când încă ţipam.Deci,da,înghiţesem puţina spumă,iar părul îmi era déjà năclăit,încât nu-mi puteam trece mâna prin el;Ozzy ne exfoliase binişor pe primii,dacă nu marea parte,din cei din faţă scenei. După "I Don't Know" urmează primul cover Black Sabbath: „Fairies Wear Boots”,apoi câteva piese "timeless": „Suicide Solution”,”Road To Nowhere”,încă un cover Sabbath,”War Pigs”(una din preferatele mele din tot concertul) şi,desigur, „Shot In The Dark”,mulându-se perfect pe atmosfera creată,dacă luăm în consideraţie urletul publicului extaziat.
Pe lângă asta,am fost răsplătiţi cu un Ozzy foarte comunicativ,care îşi îndemna mereu fanii(şi primea sprijinul lor) să se dezlănţuie cât de mult posibil, Ozzy & Co. ,excelând pe piese precum "Mr. Crowley", "Let Me Hear You Scream","Road to Nowhere", "Shot in the Dark"," Paranoid", ca să nu mai pomenim de "Mama, I’m Coming Home",piesă cântată la rugăminţile fanilor-„One more song,one more song!”
Ozzy a alergat pe scenă neîntrerupt,a dat din cap,a gesticulat mereu şi a indemnat publicul pe tot parcursul concertului să se dezlăntuie,cum deatlfel s-a şi întâmplat.Nu pot uita momentul în care Ozzy a scos steagul României,l-a fluturat de câteva ori,după care şi l-a înfăşurat în jurul gâtului,ba chiar sărutându-l de câteva ori.De asemenea,absolut impresionante şi emoţionante au fost momentele când Ozzy a îngenuncheat umil pe scenă,mulţumind fanilor şi împărtăşindu-şi dragostea pentru ei:”God bless you for coming here tonight.I love you guys”
Pe „Rat Salad” au avut loc solourile de chitară şi tobe,un fel de apogeu al mirificului(Gus G este cu adevărat un super chitarist,reuşind să-l înlocuiască pe Zakk Wylde).Imediat cum s-au auzit acordurile de la Iron Man,publicul o luase razna,cântand mereu,la fel precodând şi pe „Killer Of Giants” şi „I Don''t Want To Change The World”.Când rasună introducerea de la „Crazy Train”(„ALL ABOARD!”),toata lumea înnebuneşte şi începe să sară bezmetic.
Una peste alta,Ozzy ne-a demonstrate şi ne-a fortificat convingerea că vârsta nu contează.Ne-a dovedit că,pentru ca un concert să fie cu adevărat grozav,nu e nevoie în mod special de cine ştie ce efecte sau gadgeturi,ci de prestaţie scenică,muzică bună,calitatea sonorului şi interacţiunea cu publicul sunt cheia succesului. Îi parafrazez aici pe cei de la România Liberă,care au afirmat că Ozzy a fost “cel mai călduros rocker care a vizitat Bucureştiul anul acesta”..
Ozzy mi-a oferit un weekend de neuitat,o sâmbătă care nu se compară cu nici una avută până acum,o memoriabilă lecţie de rock pe care abia aştept să le-o (re)povestesc Andrei şi lui Shu. Şi Simonei,şi Cameliei,şi lui Vlad,eventual şi lui Andrei.
Later edit:tata m-a privit cu o uşoară şi nespusă invidie când i-am povestit de concert şi totodată cu bucurie părintească. Însă nu a fost destul ca să scape de comoditate sau pentru a mă convinge că ar fi vrut să-l vadă pe Ozzy stând undeva pe un scaun..şi singur,dacă s-ar putea..
Later edit 2:pentru Ioana,care îmi suflă în ceafă să o fac notorie în postul meu.Oricum toată lumea ştie cu cine am fost la concert.I hope she will be pleased now,judging that I mentioned her.Cheers!
