Voluptatea trivialului..

Când i-am citit posturile,mai că am leşinat.Amestec cras de trivialitate,prost gust,kitsch expresiv,o dovadă sinceră de subnutriţie intelectuală şi lipsă atât a rafinamentului exprimării,cât şi a gândirii;fraze dezgustătoare,perverse şi care mă aduc în pragul nevrozei,toate hiperbolizate de conştiinta unei puteri formidabile a scrisului.Posturile sale sunt adesea umplute cu incompetenţă şi ridicol,cu frust şi grobian,pasaje întregi pline ochi cu tot felul de cuvinte stâlcite şi sucite,contorsionate la jumătate;ce să mai zic de semnele de punctuaţie,necesitate de mult apusă la domnul Başa!Degradare continuă,carevasăzică!(O fi domnul anterior pomenit atât de dornic să lanseze un nou curent literar,noi efecte stilistice prin (ne)punerea virgulelor-spre exemplu- ca şi Stănescu?Mira-m-aş!)
Un amalgam nesfârşit de idei defecate ce nu depăşesc,în ciuda zelului şi a scremetelor sale intelectuale,kitsch-ul,fiind cu mult sub limitele decenţei.Voluptatea jălniciei şi a trivialităţii sunt atât de intense,pulsânde,iar,în ciuda veleităţilor şi ambiţiilor literare ale domnului Başa,acesta sfârşeşte lamentabil aruncat în lumina penibilului.Prea încearcă Măria sa a etala cu ostentaţie jubilantă golul şi fatalitatea,pentru ca în şfârşit jetul hormonal ce-i dictează a-şi exprima infantilitatea lirică să-l doboare.
Pretenţii mari,ego vibrant şi dorind să se arate veşnic incisiv şi impunător,domnul Başa e penibil prin exprimarea ambiguă şi lapidară,cuvintele închegându-se confuz în minţişoara sa.Totuşi,îi urez succese în “popularea” blogului său.La revedere şi la mai bine!

Aşteptăm.
“PS:Sunt nerabdator să văd cum mai comentezi şi acest post.Succes la bârfe.”

Puhoiul de dileme..

Sincer,nu îmi dau seama dacă faptul că îmi petrec Crăciunul singură ar trebui să îmi ridice anumite semne de întrebare sau nu.Vorbeam aseară cu Shu şi m-a întrebat ce părere am despre asta,însă am refuzat să mă gândesc.
De fapt,e impropriu spus că îmi petrec Crăciunul.Fiindcă eu refuz să sărbătoresc Crăciunul.Nu pot să percep Crăciunul,o fi mai înapoiată sentimental;nu pot să înţeleg spiritul sărbătorilor-care spirit,fie vorba între noi,nici nu există,e doar un spirit gregar,de turmă,o goană permanentă după mâncare si cadouri,o înghesuială opresivă şi care îţi taie respiraţia,de care omul de rând se lasă cu uşurintă manipulat;nu mă simt încălzită în niciun fel de forfota sărbătorilor,mă dezgustă caracterul comercializat al sărbătorilor şi strategia influentă de marketing specifică perioadei ăsteia,cu abilitatea ei de a spăla creierul oamenilor.
Mă enervează puhoiul de dilemele care apare acum,mă enervează cum trebuie să fiu supusă interogatoriului nelipsit,ce care ca tema unică “Ce vrei anul ăsta de Crăciun?”,mă întristează,în ce priveşte partea fizică a lucrurilor,faptul că am să fiu pusă să aleg între ciocolată(deliciu brun,teribilism helvet,senzualitate amăruie) sau flori(nimb decorativ,impetuozitate vegetală,efemeritate,miros zăpăcitor);mă enervează că va trebui să-mi înfăşor (pseudo)bradul în aţe multicolore şi sclipiciuri reflectorizante,în alte podoabe şi ghirlande abundente-semn de bogoţie ornamentală,carevasăzică!Nu îmi plac disputele pe tema bradului,va trebui să votez pentru un brad natural(clasic,”fruct” montan,verde natural,miros proaspăt) sau un brad artificial(trăinicie simulacră,comoditate,fără ace care cad). Îmi repungă,de asemenea,tăiatul porcului,brutalitate acu care se mânăncă şi trivialitatea cu care e măcelărit,minuţiozitatea de-un sadism exacerbat cu care e preparat şi gătit,imaginea dezolantă a frigiderului ticsit cu preparate din carne de porc,şoricul gros aruncat într-un colţ al raftului şi jumerile care triumfă suveran,într-un castron plin ochi.
Colindele româneşti mă întrsitează până la lacrimi,mă aduc în pragul nevrozei.Reuniunile familiale mă devoră pe plan psihic,până sfârşesc cu mintea contorsionată de linguşelile de familie,cu adunarea haotică a fiecărui membru şi membruleţ al familiei;mesajele şi telefoanele tematice mă fac să înnebunesc,tocmai de asta îmi închid telefonul în perioada asta.Aceleaşi mesaje insipide,cu aceleaşi greşeli gramaticale,cu acelaşi conţinut,nesfârşit de lungi.Totodată,e perioada în care fiecare rudă în parte te sună,indiferent a cărei ramificaţie îndepărtată a arborelui genealogic aparţine,şi-ţi urează “Sărbători fericite!”,forţându-te să îi vizitezi şi tu de sărbători,că deh,masa de Crăciun nu s-ar putea desfăşura fără tine.
Simt un impuls intrinsec vibrând de a mă sinucide când mă prind ăştia pe la telefon să-mi ureze câte ceva,cu promisiunea de a mă vizita cât mai curând posibil şi poruncindu-mi autoritar să stau în telefon(apel făcut pe banii mei,căci trebuie să accept a-i suna eu înapoi),ca să vină şi X-ulică să-mi facă câteo urare. Înnebuneşti cu receptorul la ureche,cu mâinile strâns încleştate,resemnându-te a scrâşni din dinţi..
Ca să nu pomenesc nimic de filmele cu nelipsita temă de Crăciun care sunt difuzate pe toate posturile,limitându-ţi automat opţiunile de a vedea ceva decent în perioada asta.Mi-am propus să revizionez The Wall cât de mult reuşesc.Se plânge cineva!?!Nu,bineînţeles că nu,e înnebunitor de plăcut să-ţi petreci vacanţa făcând naveta între birou şi pat,scăldându-te în deliciile ciocolatei şi ascultând Pink Floyd.I mean it.

P.S:anul ăsta am decis să nu iau parte la petrecerea de Crăciun organizată de minunata-mi clasă,alegere care a stârnit îndelungi controverse şi care mi-a fortificat lipsa unei vieţi sociale decente.Mă surpind pe zi ce trece,devin din ce în ce mai insolentă şi nu am pic de spirit colectiv,ca să nu mai zic că habar n-am,eu insipida şi ingrata de mine,să mă bucur de petrecerile clasei.Pot spune ca o invidiez pe Shu pentru ocazia de a vedea tinutele de la petrecere.

Spare him his life from this monstrosity

Easy come, easy go, will you let me go

Bismillah! No, we will not let you go

(Let him go!) Bismillah! We will not let you go

Azi am dat teza la română şi am făcut o mare varză.Am interpretat greşit poezia şi s-a dus şi debitarea mea făcută pe marginile poeziei.Mai aveam 10 minute pentru rezumatul de la Popa Tanda,unde am fost forţată de împrejurări să mai selectez din idei,iar rezultatul a fost monstros de dezamăgitor:un amalgam de idei şi cuvinte nepotrivite,un dizgraţios conţinut de idei care abia că se legau între ele..

By the way,I tried to say..

Azi m-am revăzut cu domnişoara B. după o luungă şi obositor de dureroasă perioadă-2 săptămâni-,şi a fost într-adevăr o dulce şi încărcată sentimental întrevedere.I-am dat cadoul de moş Nicolae(mă rog,cu întârziere..) şi a fost vădit emoţionată şi impresionată,uitându-se cu jind la cutia (ameninţător de senzuală) cu bomboane Heidi cu migdale şi alune învelite în ciocolată.Damn chocolate.
Today was a special day,a very very special day.Detaliez mai încolo,n-am chef acum.I feel a big urge somewhere deep in my lazy brain,telling me masterfully to lie in bed.

Corpul răsfrâns,cu oasele-mi deşirate haotic,într-un trist şi lipsit de integritate cadru,pluteşte fără sentiment în cadă;oasele-mi dezlânate,denivelate,poate prea pronunţate în zona toracică şi abdominală,permit firişoarelor de apă să intre printre ele.Mâinile stau aliniat-contorsionate pe lângă şolduri,cu vârfurile incadescente ale degetelor boţite,zimţate,cutate de statul prelungit în apă,fiind de-o roşeată stranie,ce circulă prin albul flasc şi fantomatic al pielii.Unghile-mi sunt înmuiate,casante şi asimetrice,cu inestetice şi dizgraţioase colţuri,ciobituri.Ar trebui date cu ojă,deşi mâine am germana.Firele de păr cleioase sunt şi ele îmbibate cu apă,plutind dispersat,o caracatiţa buimăcită a scalpului..
Simt o linie sângerând trasată în apă,un soi de spaţiu care mă delimitează de corp..sau de mine.

Mama I just killed a man,

Put a gun against his head, pulled my trigger, now he's dead

Mama, life had just begun,

But now I've gone and thrown it all away..

(momentele de pseudo-introspecţie puerilă în baie sunt cu două tăişuri..)

Ştiam că sunt obosită,stoarsă de până şi ultima brumă de energie,vlăguită fizic şi moral,însă refuzam cu vehemenţă să capitulez neputincioasă în faţa muncii,să cad în dizgraţie mentală.
Totuşi,îmi simţeam stomacul agitat ca niciodată,simţeam cum frugala(dar cu permanenta conştiintă hiperbolizată) mâncare pe care reuşisem să o accept se zbătea în atingeri cumplite,încolăcindu-mi şi contorsionându-mi intestinele,(re)urcând implacabil pe esofag în sus,ajungând in cele din urmă înapoi la..locul primordial.
Mânată de maică-mea şi de îndrumările ei,mi-am făcut un ceai de muşeţel..cu destinaţia unică de a-mi curma durerea. Simţeam cum,cu fiecare înghiţitură forţată,vălul palatin mi se contracta de dezgust şi un nod Gordian îmi cuprindea în încâlceala lui lueta.Mă îmbărbătam (în zadar) să beau măcar jumătate din proprietătile miraculoase ale ceaiului,în ciuda (pseudo)bolului alimentar reînchegat ce se amesteca cu saliva-mi clisoasă,se izbea,odată cu sforţările mele,de pereţii cavitătii bucale,formând un amalgam respingător.
În cap mi se înfiripau fulgurant versuri din “I want to break free”,ca o inconştientă ironie adusă mie.Bănuiesc că există o legătura între stomac şi centrii nervoşi,care te previne înainte de a se întâmpla vreo calamitate digestivă.
Mi-am alocat ultimele resurse energetice drumului spre baie,aproape obligându-mi centrii nervoşi să realizeze impulsul nervos,activând centrii motorii.Astfel,cu o ultimă şi muribundă gură de aer,contorsionată de încreţirea buzelor,m-am năpustit asupra toaletei,vomitând în ritm de “I want to break free”,cu urme înţepătoare de HCL mustindu-mi în gât şi pe limbă,cu o substanţă roşie-portocalie râncezind în jurul meu.
Brusc,persistând acolo într-o letargică-bicisnică stare,bălăcărindu-mă în HCL şi roşu-portocaliu,mi-a trecut frapant prin minte cum,Radu Adulescu zicea odată că “scrisul literaturii se petrece practice la limita epuizării şi mortii”.Am avut o stare de nelinişte-măgulitoare,ştiind că,vomitatul meu la marginea morţii mi-a preluat gândurile,făcându-mă un adevărat demiurg..

Nota bene:nu cred că am ajuns într-un stadiu de ipohondrie atât de avansat,însă simţeam că-mi dau ultima suflare pe gresie,în baie.2,nu mă pot compara cu Adulescu,pretinzând impertinent-ofensator-măgulitor(pentru mine) că fleacurile mele inepte şi defecate,juvenile-pasionale-insidioase,fac parte dintr-un ideal de neatins,numit literatură.

I've got to break free

I want to break free yeah..