Ştiam că sunt obosită,stoarsă de până şi ultima brumă de energie,vlăguită fizic şi moral,însă refuzam cu vehemenţă să capitulez neputincioasă în faţa muncii,să cad în dizgraţie mentală.
Totuşi,îmi simţeam stomacul agitat ca niciodată,simţeam cum frugala(dar cu permanenta conştiintă hiperbolizată) mâncare pe care reuşisem să o accept se zbătea în atingeri cumplite,încolăcindu-mi şi contorsionându-mi intestinele,(re)urcând implacabil pe esofag în sus,ajungând in cele din urmă înapoi la..locul primordial.
Mânată de maică-mea şi de îndrumările ei,mi-am făcut un ceai de muşeţel..cu destinaţia unică de a-mi curma durerea. Simţeam cum,cu fiecare înghiţitură forţată,vălul palatin mi se contracta de dezgust şi un nod Gordian îmi cuprindea în încâlceala lui lueta.Mă îmbărbătam (în zadar) să beau măcar jumătate din proprietătile miraculoase ale ceaiului,în ciuda (pseudo)bolului alimentar reînchegat ce se amesteca cu saliva-mi clisoasă,se izbea,odată cu sforţările mele,de pereţii cavitătii bucale,formând un amalgam respingător.
În cap mi se înfiripau fulgurant versuri din “I want to break free”,ca o inconştientă ironie adusă mie.Bănuiesc că există o legătura între stomac şi centrii nervoşi,care te previne înainte de a se întâmpla vreo calamitate digestivă.
Mi-am alocat ultimele resurse energetice drumului spre baie,aproape obligându-mi centrii nervoşi să realizeze impulsul nervos,activând centrii motorii.Astfel,cu o ultimă şi muribundă gură de aer,contorsionată de încreţirea buzelor,m-am năpustit asupra toaletei,vomitând în ritm de “I want to break free”,cu urme înţepătoare de HCL mustindu-mi în gât şi pe limbă,cu o substanţă roşie-portocalie râncezind în jurul meu.
Brusc,persistând acolo într-o letargică-bicisnică stare,bălăcărindu-mă în HCL şi roşu-portocaliu,mi-a trecut frapant prin minte cum,Radu Adulescu zicea odată că “scrisul literaturii se petrece practice la limita epuizării şi mortii”.Am avut o stare de nelinişte-măgulitoare,ştiind că,vomitatul meu la marginea morţii mi-a preluat gândurile,făcându-mă un adevărat demiurg..
Totuşi,îmi simţeam stomacul agitat ca niciodată,simţeam cum frugala(dar cu permanenta conştiintă hiperbolizată) mâncare pe care reuşisem să o accept se zbătea în atingeri cumplite,încolăcindu-mi şi contorsionându-mi intestinele,(re)urcând implacabil pe esofag în sus,ajungând in cele din urmă înapoi la..locul primordial.
Mânată de maică-mea şi de îndrumările ei,mi-am făcut un ceai de muşeţel..cu destinaţia unică de a-mi curma durerea. Simţeam cum,cu fiecare înghiţitură forţată,vălul palatin mi se contracta de dezgust şi un nod Gordian îmi cuprindea în încâlceala lui lueta.Mă îmbărbătam (în zadar) să beau măcar jumătate din proprietătile miraculoase ale ceaiului,în ciuda (pseudo)bolului alimentar reînchegat ce se amesteca cu saliva-mi clisoasă,se izbea,odată cu sforţările mele,de pereţii cavitătii bucale,formând un amalgam respingător.
În cap mi se înfiripau fulgurant versuri din “I want to break free”,ca o inconştientă ironie adusă mie.Bănuiesc că există o legătura între stomac şi centrii nervoşi,care te previne înainte de a se întâmpla vreo calamitate digestivă.
Mi-am alocat ultimele resurse energetice drumului spre baie,aproape obligându-mi centrii nervoşi să realizeze impulsul nervos,activând centrii motorii.Astfel,cu o ultimă şi muribundă gură de aer,contorsionată de încreţirea buzelor,m-am năpustit asupra toaletei,vomitând în ritm de “I want to break free”,cu urme înţepătoare de HCL mustindu-mi în gât şi pe limbă,cu o substanţă roşie-portocalie râncezind în jurul meu.
Brusc,persistând acolo într-o letargică-bicisnică stare,bălăcărindu-mă în HCL şi roşu-portocaliu,mi-a trecut frapant prin minte cum,Radu Adulescu zicea odată că “scrisul literaturii se petrece practice la limita epuizării şi mortii”.Am avut o stare de nelinişte-măgulitoare,ştiind că,vomitatul meu la marginea morţii mi-a preluat gândurile,făcându-mă un adevărat demiurg..
Nota bene:nu cred că am ajuns într-un stadiu de ipohondrie atât de avansat,însă simţeam că-mi dau ultima suflare pe gresie,în baie.2,nu mă pot compara cu Adulescu,pretinzând impertinent-ofensator-măgulitor(pentru mine) că fleacurile mele inepte şi defecate,juvenile-pasionale-insidioase,fac parte dintr-un ideal de neatins,numit literatură.
I've got to break free
I want to break free yeah..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu