I bet they won't exist anymore.

Recunosc ca azi am avut una din cele mai bune seri din cursul saptamanii asteia.Am ras cu lacrimi cand am ascultat cu Andra farsele cu "planul de ejaculare" si cand ne enumeram cele mai mari iubiri.Eu,pana acum,in materie de muzica am doar cinci.Iubirile mele sunt evaluate in functie de talent,inteligenta,frumusete,pricepere,anii de domnie in industria muzicala si criterii asemanatoare.Din toate cele cinci iubiri ale mele,doar doua am in comun cu Andra,pentru ca-si aici ii citez,si pe ea,si pe Andrei,care efectiv nu s-a putut infrana-sunt zombofila.Bine,poate trei,daca il socotesc si pe Bruce Dickinson ca..membru in grupul care mi-a subjugat mintea,urechea muzicala si sufletul.

Andra,n-am sa te uit in nicio secunda a existentei mele,atat pentru faptul ca imi esti o buna prietena,o buna colega,un insotitor la Asache,cat si pentru faptul ca nu ai stiut cine sunt Bruce Dickison,Roger Waters si Peter Gabriel.Dar nu e nimic,asta e unul dintre rolurile mele vitale in viata ta.Si a lui Shu.Eu sunt aici pentru a va educa din punct de vedere muzical.Si acum ascult Aerosmith,iar vocea melodioasa a lui Steven Tyler rasuna zgomotos din casti,isi croieste drum prin urechile mele,patrunzand adanc si-mi gadila timpanul in atingeri rascolitoare.

N-am sa intru in detalii,povestind cum anume au decurs polemicile mele cu Andra pe tema muzicii si nici nu am sa pomenesc de faptul ca Andrei imi scoate peri albi-si asa George ma acuza de maturizare prea rapida,vrei sa si imbatranesc prematur?!.Am sa pomenesc doar ca,in ciuda neintelegerilor si certurilor mele permanente cu Andra,am decis sa facem un pariu.Adica eu am decis,si apoi am convins-o si pe ea.Adevarul e ca si eu m-am cam saturat sa-i tin tirada mea referitoare la Pink Floyd-in special la Roger Waters-,la talentul si geniul lui uimitor si la celelalte beneficii si imense contribuiri in dezvoltarea rock-ului progresiv.

Incepand de azi,28.06.2010,eu iti promit si te asigur ca peste 20 de ani,Fall out boy nu va mai exista.Scurta analiza:e genul de trupa comenrciala,specifica anilor astora,fara un viitor asigurat,fara performante vocale,fara un acompaniament instrumental reusit,fara un solist priceput,genul de trupa care nu stie cum sa-si impresioneze si marcheze fanii.Spune-mi si mie,Andra,ce sentimente iti transmit tie melodiile lor?Ce lectii morale sau invataturi sau trairi sufletesti ori psihice se afla in spatele versurilor lor?Nimic,dupa cum banuiam si eu.Si,pe 28.06.2030,ti-am promis,Andra,sa te duc la o cafea,triumfand mai apoi.

Ca tot am adus vorba,voi face un alt sondaj de opinii.Lumea care-si arunca ochii pe blogul meu-desi stiu ca cititorii mei sunt fictivi,insa imi place sa ma magulesc cu ideea ca mi-l citeste cineva-,e invitata sa-si expuna punctul de vedere in legatura cu subiectul controversat prezentat mai sus.

Adventures in Bucharest

Am promis ca voi tine un soi de jurnal retrograd,privitor la zilele petrecute in capitala.Si acum,ca mi-a trecut lenea,in atmosfera asta imbietoare de la Galati,dupa ce mi-am rasfatat stomacul si papilele gustative cu sushi si acum ma delectez cu aceeasi limonada,mi-am activat functiile cortexului si impulsul nervos se formeaza,ma apuc de scris.Desi va trebui sa ma grabesc,pentru ca Andrei imi bate cu postul sau la usa..

Drumul pana la Bucuresti a fost ok si presarat cu momente hilare,in ciuda faptului ca Vlad ma pisca de picioare,ma inghiontea si imi fura ochelarii,facand tot posibilul sa nu adorm.Nu indraznesc sa pomenesc de Cernobal,care si-a facut simtita prezenta pe diferite cai-vorba aia,misterioase sunt caile Domnului-imediat dupa mancarea (ne)sanatoasa si bomboanele cu ciocolata,rom si nuca de cocos..A,stiu ca Vlad nu va putea uita niciodata cum l-am batut la concursul de mancat cipsuri cu chili thailandez.

Momentul crucial a fost atunci cand vezica mea urinara era la un pas de-a plezni-oricum am senzatia ca sfincterul meu e mort-si nu gaseam o statie peco nicaieri.In fine,dupa cateva minute incursiunile noastre au dat roade,am ajuns intr-un peco,am poposit putin cat sa hranim niste caini si sa bem o cafea.Apoi ne-am continuat drumul si,spre surprinderea mea,Vlad a fost atat de ingaduitor si binevoitor,inca m-a lasat sa dorm.Si capitala ne-a asteptat cu bratele larg deschise.Un impediment l-a constituit faptul ca niciunul dintre noi nu stia Bucurestiul,desi Vlad mai trecuse pe acolo.Dar,cu pricepere in ce priveste arta condusului,cu cateva indicatii primite de la locuitorii capitalei si din partea lui Dragos,reusisem in sfrasit sa ajungem la Bogdana.Si apoi,a urmat concertul.*postul de mai jos*

Imediat dupa concert,am cazut de acord cu Bogdana sa ma mai tina in custodie cateva zile.Toate bune si frumoase,vremea a fost minunata.La capitolul haine stateam..surprinzator de prost.Aveam 2 tricouri si o pereche de blugi-cine s-ar fi gandit ca mai stau mai mult de 4 zile?-si 2 perechi de sosete,pe care le epuizasem intr-o zi.Noroc de Vlad,cu tona lui de haine dupa el.Bine,bine,recunosc cu capul plecat ca nu am vrut sa faca Vlad misto de mine-nu ca i-ar iesi-ca imi tarasc juma' de casa pentru o zi-doua.

Am facut turul Bucurestiului cu Bogdana,care ne-a plimbat in special prin sectorul trei,care s-a dovedit a fi si preferatul meu.M-am plimbat cu metroul,am vizitat mallurile de prin zona-care sunt intr-adevar uriase-,ne-am plimbat prin centrul Bucurestiului si apoi am vizitat cu Sorina si Alex Palatul Parlamentului.A fost o experienta pe cinste,iar Alex(care e la un pas de-a deveni prim-ministru) s-a dovedit a fi un ghid minunat.Ne-a plimbat peste tot,nu a ratat nicio camera,niciun coltisor,ne-a povestit cu lux de amanunte despre fiecare camera si cameruta de acolo,ne-a descris felul in care s-a lucrat si cum au fost lucrate chestiile expuse in Palatul Parlamentului.Astrele mi-au suras si am nimerit in mijlocul plenului,cand tocmai,printr-o minune rara,cazusera fraierii aia de acord asurpa unor coduri penale si legislative,din cate imi amintesc.A fost o vizita placuta,amuzanta si educativa-in felul asta am mai invatat ceva despre democratia romaneasca,mai urmeaza doar sa invat a fura din buzunarele oamenilor,si cunostintele mele asupra acestei forme de guvernamant vor fi complete.Apoi,cand vizita Parlamentului a luat sfarsit am mers la o teresa si in final,eu si Sorina am hranit niste caini.

In fine,dupa asta am vizitat un muzeu geologic-care,fie vorba intre noi,a fost kind of boring.Desi,initial,trebuia sa mergem la Antipa care cica e inchis pe motiv de renovare.Huh,whatever.Faptul ca am gasit pe-o placuta informativa constuctia pleonastica "marea majoriate" m-a facut sa ma dau cu capul de exponatele alea din piatra si gips.(poza va ajunge pe blog cu intarziere,trebuie sa le descarce Vlad).

Parcul Herastrau s-a dovedit a fi superb si urias in egala masura.Am uitat sa-i povestesc lui Shu de statuile lui da Vinci,Shakespeare,Goethe si mute alte personalitati importante ale omenirii pe care le-am vazut...inclusiv gradina japoneza!Hate me,hate me.

Cam asta e important.A fost minunat,ce-i drept si le-am promis tuturor sa ma intorc,mai ales Bogdanei si Sorinei,care ma asteapta la noi prelegeri si parlamentari pe controversata tema struto-camila.A,promit sa vin si la Comarnic.Le multumesc tuturor pentru gazduire,pentru ca si-au smuls cateva ore pentru noi cat am stat in Bucuresti si,in ultimul rand dar nu in cel din urma,succese lui Alex!

Post de zile mari.Mr Steven Tyler

Baby you got that certain something

What you give to me

Takes my breath away

Pentru inceput,sunt prea entuzisamata ca sa fiu coerenta.Postul asta nu va fi cine stie ce,ca urmare a faptului ca amintirea lui Steven Tyler a ramas inca vie,si-mi apasa cortexului in atingeri cumplite,iar inima mi se strange de placere.Cum s-ar spune,it turns me on.Azi m-am intors de la Bucuresti si,spre surprinderea si incantarea mea,tot n-am nimerit acasa.Pentru ca MacBook-ul nu are inclus si optiunea de inserat diacritice,ma voi abate in postul asta si probabil in posturile ce vor urma de la setul de reguli impuse de mine,eu infocata corectitudinii din punct de vedere gramatical.Adevarul e ca dupa 30 si ceva de posturi in care am utilizat permanent diacritice,mi se pare oareum inumana lipsa lor.Oricum,sper si cred ca ma voi acomoda.Deci,in postul asta va trebui sa cuprind cam 7 zile,jumatate din ele fiind descrise cu lux de amanunte si minutiozitate.Si asa am fost rupta de civilizatie si de lumea internetului-unde se subintelege si blogosfera-timp de o saptamana.In concluzie,va trebui sa-mi delectez cititorii-unde sunteti?!-cu un post de zile maari.O iau in ordine cronologica:

1.18 iunie,ziua concertului.Inca nu imi vine sa cred ca am fost acolo,mai ales dupa ce decid sa ma chinui-acum,ca s-a terminat,amintirea e ceva dulce-amar-,cu videoclipuri de la concert.A fost..absolut grozav,minunat,o experienta de neuitat.E greu de descris in cuvinte,fiindca nu gasesc termenii potriviti in infimul meu vocabular care ar putea sugera maretia si grandoarea concertului.Am ajuns cu Vlad,Bogdana si tata pe la sase fara ceva in fata portilor de la Zone Arena,am mai asteptat cateva minute si pe la sase si un pic s-au deschis portile.Printr-un drum anevoios,intortocheat si plin ochi cu oameni,am reusit sa ne croim loc prin multimea de fani,ajungand la Golden ring.Apoi am mai asteptat o ora,o ora jumatete,pana au facut astia testele de sunet si de lumini,ca trupa Reamon sa aiba incomensurbila onoare de-a deschide concertul Aerosmith.Trupa s-a dovedit a fi de-a dreptul lamentabila,avand influente lautaresti;erau jalnici,nu aveau altceva inafara de partea instrumentala-care,oricum,era penibila-,fiindca vocea tipului care canta nu se auzea deloc.Ma rog,nu e ca si cum ar fi avut voce.Era o adevarata..privighecioara.Au mormait aia ceva pe scena,toata lumea era intr-o stare letargica,ne-au tinut o prelegere despre romancele frumoase si in sfrasit au eliberat scena.Stau si ma intreb,au fost oare platiti ca sa distreze/intristeze publicul..sau au dat bani ca sa iasa undeva in fata oamenilor?Pe bune acum,cine a auzit de astia?!Daca nici eu,si nici tata nu am auzit de ei,e inevitabil faptul ca sunt de rahat-vorba cuiva din popor.Pentru ca noi ascultam numai muzica buna,toata lumea poate confirma asta,mai ales Shu.

Dupa care am avut iar de asteptat pana sa iasa Aerosmith pe scena.Alte teste,ale probe ce aveau menirea de-a incerca calitatea sunetelor si-a luminilor.In fine,dupa o alta ora,Aerosmith au ocupat scena.Prima data s-a lasat brusc o cortina neagra,cu emblema lor intiparita pe ea,iar astia cantau-de fapt,susoteau-,in spatele ei.Ca semn de nerabdare si o usoara incurajare,toata lumea a inceput sa fluiere,sa bata din palme,si sa incanteze "Aerosmith,Aerosmith!".Dupa ce si-au facut placerea meschina de-a ne tine in suspans,cortina s-a prabusit,aducand cu ea o explozie de lumini si muzica.Au deschis concertul cu Love in an elevator.Imediat cum a pasit preiubitul meu Steven Tyler-e a doua mea mare iubire,dupa Roger Waters-pe scena,toata multimea aia innebunise.Eu am fost alt om la concert,nici eu nu m-am recunoscut.Cand l-am vazut au inceput sa-mi tremure genunchii de emotie si incepusem sa am o forma avansata de tahicardie;am inceput sa sar disperata,sa dau din maini fanatic,sa tip,sa urlu,sa bat din palme si sa cant.A,se subintelege faptul ca in seria reactiilor mele a intrat si dansul.George,daca isi va rupe cateva minute din existenta sa cu blogul meu,va fi foooarte surprins sa afle ca am dansat.Doua ore nu am facut altceva,mi-am lezat corzile vocale si am facut si o mica febra musculara.Ma usturau palmele de la atata aplaudat.Dupa concert nu mai aveam voce.Ce n-ar fi dat Andra sa ma auda..

Steven Tyler a cantat la un metru in fata mea.Il puteam vedea extrem de bine si..Doamne,cat de bine arata!A cantat aproape permanent in mijlocul fanilor,si-a aruncat ochelarii,bratarile,palaria si paltonul sau superb in multimea nebuna.Mi-e atat de ciuda!Eu stateam in partea dreapta,iar eu le-a aruncat fix in partea opusa!In fine.Dupa Love in an elevator a urmat Pink,moment in care scena a fos asaltata de lumini roz,asa cum era de asteptat.La Crazy,toata lumea o luase razna de-a binelea,inclusiv eu.Aproape ca-mi venea sa-mi smulg parul din cap si sa-mi arunc tricoul.De fapt,mi-am smuls eu cateva firicele de par,iar pe tot parcrsul concertului cred ca adunasem un pumn de par.Nu stiu,adevarul e ca nu pot descrie cum m-a vrajit.La Cryin' a fost demential de sexy,mai ale atunci cand si-a ridicat tricoul si,cu micari pricepute si-a scos muzicuta-ahm,instrumentul-din pantaloni,dupa care a aruncat-o in public.La Sweet Emotion a fost neinchinuit de provocator,judecand dupa miscarile usor lascive si Joe Perry a fost uimitor.Nu stiu exact ce facea-sau mai bine zis cum reusea-,insa a fost grzaov.De asemenea,Joe Perry a cantat si el in fata mea.Da,m-am bucurat,l-am apreciat pentru talentul sau insa...eu pentru Steven venisem!

Dupa muulte melodii-Love in an elevator,Pink,Falling in love is so hard on my knees,Crazy,Cryin',Eat the rich,Janie's got a gun,Livin' on the edge(unde refrenul era cantat de pubilc si incepuse sa faca mr. Tyler semne),Jaded,Rag doll,etc-,a urmat o pauza in care toate reflectoarele s-au inchis.Nu se auzea nimic.Apoi,toata lumea a inceput sa bata din palme,sa izbeasca cu picioarele-simtind ca trece un metrou pe sub noi-si fiecare striga numele lui Steven Tyler si fluera.Pana la urma,Aerosmith au iesit din nou pe scena,cantand I don't want to miss a thing,Dream on si au incheiat cu Walk this way.La I don't want to miss a thing plansul m-a podidit fara veste si mici lacrimi mi se innodau la nivelul barbiei.Cred ca plangeam de bucurie,de euforie,de incantare si extaz.Iar el,Steven,s-a uitat la un moment dat in directia mea si,gesticuland,canta :"I just wanna hold you close/Feel your heart so close to mine".Atunci mi s-a taiat respiratia si deja simteam ca nu mai am picioare.Si acum imi dau lacrimile de fericire cand imi amintesc;abtinere eroica,abtinere eroica.

Asteptasem Dream on cu sufletul la gura,timp de doua ore.Iar cand am vazut ca au avut astia un moment cand au stins tot,am fost foarte dezamagita.Am incercat sa ma consolez,spunandu-mi ca,na,are si el o varsta,ca poate nu-i mai ies notele alea inalte de la sfarsit,dar nici eu nu credeam ce spuneam.Pana la urma,Dream on in varianta live a fost..uimitoare,ca si concertul in sine.E greu de zis ce-am trait acolo.Am simtit muzica in suflet,am simtit ca patrunde prin mine,sunet cu sunet,nota cu nota,vers cu vers,melodie cu melodie.N-am sa uit niciodata concertul asta,n-am sa uit Cocked,Locked,Ready to rock!Niciodata,cum n-am sa-l pot uita nici pe Steven Tyler."This is sweet emotion.This is sweet emotion itself!".Indeed.

Mi-e prea lene sa continui acum cu restul evenimentelor.O sa mai scriu,cel mai probabil mai incolo.Acum,imi savurez limonada cu adaos de zmeura si menta si il ascult pe Steven Tyler.

P.S:biletul l-am pastrat,urmatoarea lui destinatie va fi inramarea!

To Aerosmith and beyond !

În sfârşit,printr-o mărinimie şi îngăduinţă a timpului,a venit vremea să mă îmbarc către Bucureşti.*dancing because of the joy*.Tocmai acum câteva minute am intrat în casă,venind de la Carrefour;da,Shu,am venit de la cumpărături.Deja iţi anticipez surprinderea incomensurabilă când vei da de rândurile mele insignifiate.Şi a dragului meu Andrei,desigur,care poate număra pe degete întâmplările şi peripeţiile mele din Kaufland.A trebuit să merg..de dragul bunătăţilor (ne)sănătoase care se întindeau către mine şi-mi zâmbeau ispititor,chemându-mă şi îndemnându-mă să le adaug în coşul de cumpărături.Am cumpărat deci biscuiţi,gumă,Skittles,jeleuri,stixuri,batoane de ciocolată şi bineînţeles nelipsitele cipsuri.Dar m-am bucurat totuşi de expediţia mea în Carrefour,ca urmare a faptului că am rătăcit pe acolo timp de două ore.Ca să nu mai zic că expediţia mea s-a soldat cu o pereche de ochelari de soare absolut superbi,specifici anilor ’80!Nici nu ştii cât de greu îmi pot înăbuşi hohotul de răs care ameninţă să-mi iasă zgomotos din piept când mă găndesc la tine şi la vorbele tale de duh,Shu.
Fiindcă Vlad trebuie să apară din clipă în clipă,eu trebuie să mă grăbesc a-mi împacheta lucrurile şi a face o trecere în revistă a chestiilor ce trebuie luate:
1. My priceless tickets.(menţionez că oricum,doar de dragul confortului meu psihic,va trebui să-I reamintesc lui Vlad de biletul său.Nu de alta,însă nu aş vrea să facă ca şi atunci când mergeam la Mcdonald’s,şi anume să-şi ia portofelul..dar fără bani)
2. Nelipsitul meu însoţitor,iTouch-ul.
3. Caietul cu versuri.Da,Shu,al tău m-a ispitit prea mult!Am rezistat eroic un an de zile,însă tot nu m-am putut abţine.
4. Carneţelul de buzunar şi-un pix,pentru un eventual autograf.
5. Banii de buzunar-deşi în ultimul timp îmi cam lipsesc..
6. O pătură,pentru că Vlad sigur va amorţi.I’m..joking.
7. Poate nişte pelerine,în cas că plouă.(că tot am adus vorba de asta,mi-am impus ca în seara asta să mă rog să fie vreme frumoasă la concert.Îţi anticipez reacţia,Shu)
Şi cam asta e tot.Îmi voi lua adio pentru câteva zile de la blogosferă-Shu şi Andrei îmi vor simţi lipsa.Bucharest,here I come!

P.S:tremur de nerăbdare să-l văd pe Steven Tyler.Nu te fă că nu mă cunoşti,Andrei!

Încercări disperate.Nerăbdare.Exces de zel.

Pentru a-mi mulţumi cititorii(şi aici egoul mi se umflă cu insolenţă),m-am gândit să-i răsfăţ cu un nou post,că oricum nu mai postasem eu de ceva vreme.Azi am purtat o luptă acerbă cu Vlad în bucătărie,încercând să preparăm ceva comestibil.Lista mâncărilor pe care am vrut să le facem sună cam în felul următor:
1. O simplă salată.Dar lipsa legumelor a constituit un mare şi iremediabil impediment.
2. Supă nu mai ştiu de care,după reţa şi cunoştinţele lui Vlad.Dar,din nou,legumele lipseau.
3. Spaghetii cu sos de roşii,a căror ingrediente necesare erau singurele pe care le-am putut găsi în umilul meu frigider.
Aşa că,flămânzi şi cu stomacurile urlând după mâncare,ne-am apucat de gătit,dând drumul la Ride the lighning.Găsisem eu nişte sos de roşii,nişte bulion,puţină ceapă şi alte ingrediente.Am tăiat ceapa-ţipetele fiind inevitabile-,apoi Vlad a adăugat cam jumătate din sucul de roşii găsit de mine,fără a se asigura că mai e încă bun;am descoperit mai apoi că era stricat.Vlad şi-a băgat picioarele,eu am trântit tigaia şi am fost nevoită să aduc alt sos de roşii.Până la urmă,după ceva eforturi,ne-am putut bucura de spaghetti cu sos de roşii.
Până una alta,mai sunt două zile până la Aerosmith.Până la primul meu concert adevărat;va fi pentru prima dată când voi vedea o trupă longevivă în industria muzicii şi în acelaşi timp absolut grozavă,America’s most powerful rock band. Îmi tremură şi acum sufletul când mă gândesc la concert şi la Steven Tyler,inima mi se strânge şi contractă în atingeri cumplite de nerăbdare.
Stau şi acum cu laptopul pe picioare şi repet finalul de la Dream on,cu o pungă de pastile pentru gât aproape de mine,în speranţa unei îmbunătăţiri a corzilor vocale.Am apelat chiar şi la sare-găsisem undeva nişte sfaturi pentru menţinerea corzilor vocale.Oricum,nu contează,e irelevant şi mă abat de la post.
Fiindcă Vlad se află acum la un metru distanţă de mine şi aproape că mă imploră să nu uit a-l menţiona în postul meu,făcându-l astfel notoriu,mărinimia din mine se dezgroapă şi mă voi ţine de promisiune.So,Vlad va fi unul din însoţitorii mei la concert,tipul cu care voi ocupa două locuri în faţa scenei,la Golden Ring,cu care o să cânt pe tot parcursul concertului şi-o să ţipăm de bucurie,cu care îl voi imita pe Steven Tyler în timp ce cântă,tipul care o să mă ajute cu notele înalte..şi pe care probabil îl voi ruga să adopte poziţia de paravan pentru a elibera reflexul micţiunii(nici nu vrei să ştii ce cozi se formează pentru a intra în băile publice de acolo,Shu).
Până atunci,Cocked,Locked,Ready to rock!

To be honest..

Recunosc,cu mâna pe inimă că cele mai groaznice experienţe în materie de festivităţi de sfârşit de an,nu sunt petrecerile organizate cu clasa,ci serbările soră-mii.Bine,nu e ca şi cum aş merge an de an.Dar azi am avut un ghinion incomensurabil,şi anume nu am mai făcut meditaţii-care se suprapuneau cu ora la care începea serbarea.Poate au fost chiar sabotate de mama,who knows.Prin urmare,am fost târâtă şi silită să merg.(când mă gândesc că puteam să stau atât de confortabil în pat şi să citesc Dostoievski!)
Am ajuns deci în Copou,după care am fost împinsă cu brutalitate într-o încăpere de 2 pe 2 metri,plină ochi cu specimene împuţite cetăţeni obişnuiţi,părinţi ai patrupedelor nesuferite şi terorizante copiilor obişnuiţi din cadrul serbării.Mi-am risipit în felul ăsta două ore din viaţă,uitându-mă la un fel de meschinărie costumată şi înflorată,un fel de înşelătorie cu dantelării şi îmbrodobiri diverse.Era o mână de copii anemici,pierduţi sub mirosul de transpiraţie şi broboanele de sudoare care mişunau pe frunţile tuturor şi care,bineînţeles nu ştiau ce să facă.Atmosfera era una deplorabilă şi eu mă prăbuşeam într-o letargie acută,din care din păcate şi spre nefericirea mea,m-au putut scoate “Cântecele pentru copii”.Alea numai cântece nu erau.Erau o învălmăşeală de bolboroseli,un terci de note şi suntele dizgraţioase,ce-mi zgâriau timpanul şi îmi lăsau urme sângerânde pe cortex.Bietul meu Itouch,căştile nu au putut acoperi din intensitatea lor.La un moment dat nu am mai suportat.Am fugit afară,alergând pe scări şi împingând uşile cu putere.

În sfârşit,am cu ce mă mândri!

Fiindcă tot i-am promis eu lui Shu că-o să postez zilele astea,am să mă ţin de cuvânt,deşi acţionez oarecum retrograd.Don’t blame me,the time is my number one enemy!Pentru că simt nevoia de-a cuprinde şi evenimentele zilei de azi,voi face un..dublu post.Luănd-o în ordine cronologică şi după promisiuni,o să încep cu ziua de sâmbătă,ca Shu să fie fericită şi să aibă cu ce lecturi să se delecteze.
Am fost sâmbătă cu Andrei şi cu Shu,însoţiţi fiind de doamna profesoară de civică,în Piaţa Unirii,pentru a ne procura nişte cărţi.Gratis.Veneau unii de la Lecturi Urbane,sponsorizaţi de editura Humanitas.Judecând după însăşi nume,cărţile nu erau chiar cine ştie ce.Erau în mare parte comerciale.Şi eu,naiva de mine,mă amăgeam cu speranţa că-mi voi găsi Dostoievski şi Tolstoi gratis.Doamne,ce impertinenţă din partea mea să-mi închipui asta!
Apoi,după circa o oră de stat în Piaţa Unirii printre porumbei şi cititori,am decis să mergem la un suc,pe Lăpuşneanu.Dar mersul la un suc a degenerat,devenind mersul la o cafea.Am intrat deci într-o librărie care avea,separat şi o mică cafenea absolut superbă,vis-à-vis de anticariatele de pe acolo. Cafenea pe stilul fancy, matase, culori si rafinament, totul la niste preturi de cantina studenteasca underground.Am băut toţi nişte cafele de-a dreptul delicioase,chiar daca insistenţele noastre de-a ne lua Irish Coffee nu au dat roade.Locul era foarte bine amenajat,chiar dacă spaţiul era relativ mic;răspândea un aer vintage şi distins,mesele fiind de fapt mese de cusut.Idee genială.Nici nu se compară cu Montecapini,nu-i aşa,Andrei?Cred c-a fost mai fain decât în Cărtureşti.Oricum,ar trebui să trecem şi cu doamna de civică pe acolo.
Aşa că îi mulţumesc încă o dată doamnei profesoare de civică pentru ziua aia minunată,pentru faptul că ne face mereu să ne simţim în largul nostru,că ne implică în o mulţime de proiecte şi activităţi extraşcolare,că ne dă voie să bem cafea şi ne ascultă toate poveştile şi anecdotele,în special cele despre chiuluri şi alte prostii,şi cel mai important îi mulţumesc pentru faptul că este o profesoară neînchipuit de grozavă.O să ne fie atât de dor de dumneavostră la anu’!

Bun,acum revenind la ziua de azi.Azi mi-a mers bine.Şi nu neapărat fiindcă mi-am umplut primele două ore stând degeaba cu Laura,nu fiindcă profa de fizică ne-a scutit de probleme şi formule,nu fiindcă mi-a ieşit media zece la geografie,nu fiindcă am văzut-o pe Shu plângând după cărţile mele de Dostoievski.Nu-mi dau seama de ce,însă azi m-am simţit foarte bine.M-am trezit la şapte,din cauza apelului primit de la Laura,apoi trilul ei melodios mi-a alungat aburii somnului.Oricum mă trezeam şi fără apelul tău,Laura,nu trebuie să te simţi vinovată că m-ai trezit.-adică..nu e ca şi cum te-ai fi simţit,însă..-Prea multă activitate nu a fost azi la şcoală,din fericire.
Imediat după ore am trecut pe la tata..şi,având o zi atât de bună,astrele mi-au surâs,aflând că urma să facă o operaţie.M-am milogit şi m-am rugat de el-ba chiar l-am implorat-să mă lase să asist şi eu la operaţie.Nici în anii trecuti nu mă lăsa,de asta puteţi fi siguri.Deşi e mai mult decât nedrept!Ar fi putut foarte bine să mă lase,fiindcă am făcut şi zoologia-din care îmi mai aduc aminte cât îmi permite memoria-..şi anatomia!Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt şi fiica lui şi că l-am auzit şoptind că îi moştenesc talentul şi priceperea în domeniul medicinei.Oricum aş fi fost un spectator cuminte şi chiar mi-aş fi înfrânat toate întrebările şi observaţiile.
În fine,asta nu m-a oprit să nu trag cu ochiul.Am văzut cea mai umitoare chestie pe care am văzut-o vreodată.Nici nu se compară cu lamelele cu hematii atacate de bacterii pe care mi le punea la microscop,cu explicaţiile date,cu atlasele răsfoite care conţineau uneori şi câtvea scheme..a depăsit chiar şi pietrele la rinichi sau..Mă rog,le-a depăşit cam pe toate.
Mă simt atât de mândră că am văzut coarnele uterine!

P.S:nu sunt o psihopată ahiată după organe,însă pur şi simplu mă fascinează tot ce ţine de medicină,unde se subînţeleg şi intervenţiile chirurgicale.Pot să jur că colegii mei mă consideră nebună.Cine credeţi că a adus nişte pietre de la rinichi într-un borcan,când studiam sistemul excretor?!

Post de umplutură.Hey Andra!

Întâmplarea face că mă duc şi la Maiden-şi nu,Shu,nu te gândi la ce nu trebuie.
Mai am de îndurat până în august.Andra,priveşte partea bună a lucrurilor:nu numai că mă duc şi la Aerosmith-be gelous-,dar în felul ăsta va trebui să-ţi împarţi disperarea exercitată de prezenţa Ştefanei la concert cu mine…lucky me.