To be honest..

Recunosc,cu mâna pe inimă că cele mai groaznice experienţe în materie de festivităţi de sfârşit de an,nu sunt petrecerile organizate cu clasa,ci serbările soră-mii.Bine,nu e ca şi cum aş merge an de an.Dar azi am avut un ghinion incomensurabil,şi anume nu am mai făcut meditaţii-care se suprapuneau cu ora la care începea serbarea.Poate au fost chiar sabotate de mama,who knows.Prin urmare,am fost târâtă şi silită să merg.(când mă gândesc că puteam să stau atât de confortabil în pat şi să citesc Dostoievski!)
Am ajuns deci în Copou,după care am fost împinsă cu brutalitate într-o încăpere de 2 pe 2 metri,plină ochi cu specimene împuţite cetăţeni obişnuiţi,părinţi ai patrupedelor nesuferite şi terorizante copiilor obişnuiţi din cadrul serbării.Mi-am risipit în felul ăsta două ore din viaţă,uitându-mă la un fel de meschinărie costumată şi înflorată,un fel de înşelătorie cu dantelării şi îmbrodobiri diverse.Era o mână de copii anemici,pierduţi sub mirosul de transpiraţie şi broboanele de sudoare care mişunau pe frunţile tuturor şi care,bineînţeles nu ştiau ce să facă.Atmosfera era una deplorabilă şi eu mă prăbuşeam într-o letargie acută,din care din păcate şi spre nefericirea mea,m-au putut scoate “Cântecele pentru copii”.Alea numai cântece nu erau.Erau o învălmăşeală de bolboroseli,un terci de note şi suntele dizgraţioase,ce-mi zgâriau timpanul şi îmi lăsau urme sângerânde pe cortex.Bietul meu Itouch,căştile nu au putut acoperi din intensitatea lor.La un moment dat nu am mai suportat.Am fugit afară,alergând pe scări şi împingând uşile cu putere.