Post de zile mari.Mr Steven Tyler

Baby you got that certain something

What you give to me

Takes my breath away

Pentru inceput,sunt prea entuzisamata ca sa fiu coerenta.Postul asta nu va fi cine stie ce,ca urmare a faptului ca amintirea lui Steven Tyler a ramas inca vie,si-mi apasa cortexului in atingeri cumplite,iar inima mi se strange de placere.Cum s-ar spune,it turns me on.Azi m-am intors de la Bucuresti si,spre surprinderea si incantarea mea,tot n-am nimerit acasa.Pentru ca MacBook-ul nu are inclus si optiunea de inserat diacritice,ma voi abate in postul asta si probabil in posturile ce vor urma de la setul de reguli impuse de mine,eu infocata corectitudinii din punct de vedere gramatical.Adevarul e ca dupa 30 si ceva de posturi in care am utilizat permanent diacritice,mi se pare oareum inumana lipsa lor.Oricum,sper si cred ca ma voi acomoda.Deci,in postul asta va trebui sa cuprind cam 7 zile,jumatate din ele fiind descrise cu lux de amanunte si minutiozitate.Si asa am fost rupta de civilizatie si de lumea internetului-unde se subintelege si blogosfera-timp de o saptamana.In concluzie,va trebui sa-mi delectez cititorii-unde sunteti?!-cu un post de zile maari.O iau in ordine cronologica:

1.18 iunie,ziua concertului.Inca nu imi vine sa cred ca am fost acolo,mai ales dupa ce decid sa ma chinui-acum,ca s-a terminat,amintirea e ceva dulce-amar-,cu videoclipuri de la concert.A fost..absolut grozav,minunat,o experienta de neuitat.E greu de descris in cuvinte,fiindca nu gasesc termenii potriviti in infimul meu vocabular care ar putea sugera maretia si grandoarea concertului.Am ajuns cu Vlad,Bogdana si tata pe la sase fara ceva in fata portilor de la Zone Arena,am mai asteptat cateva minute si pe la sase si un pic s-au deschis portile.Printr-un drum anevoios,intortocheat si plin ochi cu oameni,am reusit sa ne croim loc prin multimea de fani,ajungand la Golden ring.Apoi am mai asteptat o ora,o ora jumatete,pana au facut astia testele de sunet si de lumini,ca trupa Reamon sa aiba incomensurbila onoare de-a deschide concertul Aerosmith.Trupa s-a dovedit a fi de-a dreptul lamentabila,avand influente lautaresti;erau jalnici,nu aveau altceva inafara de partea instrumentala-care,oricum,era penibila-,fiindca vocea tipului care canta nu se auzea deloc.Ma rog,nu e ca si cum ar fi avut voce.Era o adevarata..privighecioara.Au mormait aia ceva pe scena,toata lumea era intr-o stare letargica,ne-au tinut o prelegere despre romancele frumoase si in sfrasit au eliberat scena.Stau si ma intreb,au fost oare platiti ca sa distreze/intristeze publicul..sau au dat bani ca sa iasa undeva in fata oamenilor?Pe bune acum,cine a auzit de astia?!Daca nici eu,si nici tata nu am auzit de ei,e inevitabil faptul ca sunt de rahat-vorba cuiva din popor.Pentru ca noi ascultam numai muzica buna,toata lumea poate confirma asta,mai ales Shu.

Dupa care am avut iar de asteptat pana sa iasa Aerosmith pe scena.Alte teste,ale probe ce aveau menirea de-a incerca calitatea sunetelor si-a luminilor.In fine,dupa o alta ora,Aerosmith au ocupat scena.Prima data s-a lasat brusc o cortina neagra,cu emblema lor intiparita pe ea,iar astia cantau-de fapt,susoteau-,in spatele ei.Ca semn de nerabdare si o usoara incurajare,toata lumea a inceput sa fluiere,sa bata din palme,si sa incanteze "Aerosmith,Aerosmith!".Dupa ce si-au facut placerea meschina de-a ne tine in suspans,cortina s-a prabusit,aducand cu ea o explozie de lumini si muzica.Au deschis concertul cu Love in an elevator.Imediat cum a pasit preiubitul meu Steven Tyler-e a doua mea mare iubire,dupa Roger Waters-pe scena,toata multimea aia innebunise.Eu am fost alt om la concert,nici eu nu m-am recunoscut.Cand l-am vazut au inceput sa-mi tremure genunchii de emotie si incepusem sa am o forma avansata de tahicardie;am inceput sa sar disperata,sa dau din maini fanatic,sa tip,sa urlu,sa bat din palme si sa cant.A,se subintelege faptul ca in seria reactiilor mele a intrat si dansul.George,daca isi va rupe cateva minute din existenta sa cu blogul meu,va fi foooarte surprins sa afle ca am dansat.Doua ore nu am facut altceva,mi-am lezat corzile vocale si am facut si o mica febra musculara.Ma usturau palmele de la atata aplaudat.Dupa concert nu mai aveam voce.Ce n-ar fi dat Andra sa ma auda..

Steven Tyler a cantat la un metru in fata mea.Il puteam vedea extrem de bine si..Doamne,cat de bine arata!A cantat aproape permanent in mijlocul fanilor,si-a aruncat ochelarii,bratarile,palaria si paltonul sau superb in multimea nebuna.Mi-e atat de ciuda!Eu stateam in partea dreapta,iar eu le-a aruncat fix in partea opusa!In fine.Dupa Love in an elevator a urmat Pink,moment in care scena a fos asaltata de lumini roz,asa cum era de asteptat.La Crazy,toata lumea o luase razna de-a binelea,inclusiv eu.Aproape ca-mi venea sa-mi smulg parul din cap si sa-mi arunc tricoul.De fapt,mi-am smuls eu cateva firicele de par,iar pe tot parcrsul concertului cred ca adunasem un pumn de par.Nu stiu,adevarul e ca nu pot descrie cum m-a vrajit.La Cryin' a fost demential de sexy,mai ale atunci cand si-a ridicat tricoul si,cu micari pricepute si-a scos muzicuta-ahm,instrumentul-din pantaloni,dupa care a aruncat-o in public.La Sweet Emotion a fost neinchinuit de provocator,judecand dupa miscarile usor lascive si Joe Perry a fost uimitor.Nu stiu exact ce facea-sau mai bine zis cum reusea-,insa a fost grzaov.De asemenea,Joe Perry a cantat si el in fata mea.Da,m-am bucurat,l-am apreciat pentru talentul sau insa...eu pentru Steven venisem!

Dupa muulte melodii-Love in an elevator,Pink,Falling in love is so hard on my knees,Crazy,Cryin',Eat the rich,Janie's got a gun,Livin' on the edge(unde refrenul era cantat de pubilc si incepuse sa faca mr. Tyler semne),Jaded,Rag doll,etc-,a urmat o pauza in care toate reflectoarele s-au inchis.Nu se auzea nimic.Apoi,toata lumea a inceput sa bata din palme,sa izbeasca cu picioarele-simtind ca trece un metrou pe sub noi-si fiecare striga numele lui Steven Tyler si fluera.Pana la urma,Aerosmith au iesit din nou pe scena,cantand I don't want to miss a thing,Dream on si au incheiat cu Walk this way.La I don't want to miss a thing plansul m-a podidit fara veste si mici lacrimi mi se innodau la nivelul barbiei.Cred ca plangeam de bucurie,de euforie,de incantare si extaz.Iar el,Steven,s-a uitat la un moment dat in directia mea si,gesticuland,canta :"I just wanna hold you close/Feel your heart so close to mine".Atunci mi s-a taiat respiratia si deja simteam ca nu mai am picioare.Si acum imi dau lacrimile de fericire cand imi amintesc;abtinere eroica,abtinere eroica.

Asteptasem Dream on cu sufletul la gura,timp de doua ore.Iar cand am vazut ca au avut astia un moment cand au stins tot,am fost foarte dezamagita.Am incercat sa ma consolez,spunandu-mi ca,na,are si el o varsta,ca poate nu-i mai ies notele alea inalte de la sfarsit,dar nici eu nu credeam ce spuneam.Pana la urma,Dream on in varianta live a fost..uimitoare,ca si concertul in sine.E greu de zis ce-am trait acolo.Am simtit muzica in suflet,am simtit ca patrunde prin mine,sunet cu sunet,nota cu nota,vers cu vers,melodie cu melodie.N-am sa uit niciodata concertul asta,n-am sa uit Cocked,Locked,Ready to rock!Niciodata,cum n-am sa-l pot uita nici pe Steven Tyler."This is sweet emotion.This is sweet emotion itself!".Indeed.

Mi-e prea lene sa continui acum cu restul evenimentelor.O sa mai scriu,cel mai probabil mai incolo.Acum,imi savurez limonada cu adaos de zmeura si menta si il ascult pe Steven Tyler.

P.S:biletul l-am pastrat,urmatoarea lui destinatie va fi inramarea!