Tuturor ni se întâmplă să mai facem câte o mică greşeală gramaticală. Nu e un capăt de ţară, cât timp e din neatenţie sau dacă învăţam să nu o repetăm. Iar pentru cei din urmă, care vor să înveţe, ne-am gândit la un instrument de ajutor: un widget cu regulile de gramatică cel mai frecvent încălcate, pe care îl găsiţi în sidebar şi care arată aşa:



Iar dacă vreţi să îi ajutaţi şi pe cei care vă citesc blogul să înveţe, atunci puteţi accesa optiunea "preia si tu pe blog".Sigur le veţi face un serviciu :]

That long dark cloud is coming down

După o perioadă lungă de abstinenţă,am fost şi eu azi ca un cetăţean bun şi care se respectă la cumpăraturi.Am colindat magazinele vreo două ore,căci nu erau cine ştie ce colecţii şi oricum,resursele mele materiale nu au depăsit limita umilului.Dar,”aforismul” lui Andrei,nu se va demoda niciodată,ca urmare a faptului ca,în ce mă priveşte,hainofilia nu va dispărea.Cel puţin,nu prea curând.
Încă de la intrarea în arhicunoscutul mall,am fost izbită de faptul că peste tot domnea pustietatea.Nu că mi-ar fi displăcut.Ici,colo se mai ivea câte un trecător rătăcit.De acum m-am convis,mall-ului i s-a atribuit o nouă însuşire,şi anume cea a locului de promenadă.Are toate însuşirile caracteristice:e o diversivitate continuă în ce priveşte fauna urbană,mulţe creaturi împănate,împodobite şi împopoţonate care mai de care mai strident şi mai (ne)armonios cu putinţă(ală care a ajuns la concluzia că less is more,e de fapt un fraier,nu ştia nimic,cu atât mai puţin principiile estetice!),mulţi masculi cu burţile ofensive scurgându-li-se sub tricou,(burta care e de fapt un strat de muşchi aplatizaţi!) ce se unduieşte în mişcări suverane la fiecare mişcare,familişti convinşi cu o hoardă de copii de mişună pretudinteni,rareori tandemuri de bătrâni ce depană amintiri “glorioase” şi demult apuse,and so on.Aştia sunt ubicui,nu poti scăpa de ei.Fac parte din décor.
Au trecut déjà mai bine de două săptămâni de când m-am întors în ţară,revenind automat la viaţa mea infimă,plictisitoare şi oricum deprimantă.Totuşi,parcă mi-e greu sa mă (re)obişnuiesc.Nu aduc vorba de integrare,căci nu sunt pe deplin integrată..şi refuz să mă simt integrată în mediul bicisnic şi de sub-nutriţie intelectuală de aici,animat de kitch,josnicie şi prost gust. Ştiu,nu am fost plecată decât o săptămână în Bulgaria.Cu toate astea,mi-a fost suficient pentru a face o depresie la întoarcerea în ţară.
Mi-e greu să mă obişnuiesc(şi refuz,cred) cu prostia crasă şi omniprezentă de aici,cu nesimţirea şi mitocania ajunse nu numai o virtuţi neapărate,dar şi ceva esenţial,cu mizeria şi jegul crâncen,cu atmosfera de spaţiul limitat şi închis,ca într-o ogradă în care tot ce poţi face e să te plimbi pe lângă gard,trăgănd avid cu ochiul la vecini.Mi-e dor de atmosfera îmbietoare de acolo,de aerul curat,de muntele şi de plaja de care eram înconjurată,de nisipul fin şi impecabil,de personajele călduroase,primitoare şi mereu amabile şi serviabile.
Deja sună patetic şi tot ce am scris mai sus nu face decât să-mi demonstreze printr-o diatribă subînţeleasă că postul va fi doar o încercare eşuată lamentabil de a mă exprima.

When my neurons conspire to direct my thoughts
(…)
Just out of sight

Beyond the next range

I'll feel the heat of a flickering flame

Rromania cea din toate zilele (II)

Canaliile comuniste ne înconjoară peste tot.Pur şi simplu nu vor să crape. Sunt sătulă de otrepele din structurile politice,economice şi religioase,din media cea otravită care ne chinuie toate zilele din şi aşa infecta viaţă.Fiindcă simt nevoia de-a scrie şi de a mă elibera de fluviul de gânduri acumulate azi,m-am gândit să îmbin oarecum plăcutul cu utilul,scriind pe blog.Am ajuns acum vreo 3-4 ore în bârlogul de acasă,după vreo 5-6 ore(corectează-mă,dacă nu am calculat bine) de stat cu Ioana prin oraş şi de cules semnături pentru adoptarea Moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Şi nu,încă nu mi-am pierdut minţile,nebunia mea nu a ajuns în stadiul de a mă forţa să mă apuc de politică,ci doar am făcut un pustiu de bine ajutând-o pe Ioana.De fapt,acţiunea caritabilă a fost reciprocă,ca urmare a faptului că am ieşit din casă după..ahm..aproape două săptămâni mult timp.Deja începe febra musculară să mustească în mine..
Ah,abătându-mă de la subiect,m-am uitat şi eu la câteva înregistrări de la Maiden şi m-a podidit plânsu’.Mă uitam cu tristeţe nerostită mocind în piept la toată mulţimea aia de norocoşi exuberanţi care au avut onoarea nemărginită de a-i vedea live pe Iron Maiden,în timp ce eu i-am privit neputincioasă în bicisnicia mea de acasă.Nota bene,acum ascult Roger Waters-şi imediat după asta urmează The wall-,pentru a-mi amplifica intenţionat depresia. În fine.
Revenind la semnături.Am pornit-o prin Copou,ştiind că va fi îmbulzeală la biciclete şi şansele de a obţine semnături vor fi ridicate.Totuşi,am strâns vreo 30.Până acum.Ca la orice muncă voluntară,am dat piept cu diverse persoane,din diferite categorii sociale,politicoase sau nu,dezinteresate sau nu,cu sau fără spirit civic..şi lista mai poate continua.Anyway,punctul culminant a fost atunci când am dat de un moş comunist care “guverna” şi dicta foarte înflăcărat la o mulţime alcătuită din…şase moşnegi,cred.Văzândul-l atât de fanatic,l-am evitat,îndreptându-mă către ceilalţi. Şi moşul,foarte contrariat şi revoltat,s-a găsit să se ia de mine şi de semnăturile mele-tocmai de mine,care nu am nicio tangenţă cu politica.Ah,şi colac peste pupăză,încerca lighioana să le modifice şi tovarăşilor săi părerile(care s-au dovedit a fi amabili şi au semnat).Prima dată m-am autoîmbărbătat şi am avut o sforţare destul de mare din a mă tempera,însă cum canalia şi stârpitura aia,nulitatea aia socială tot îmi surescita nervii,nu m-am mai putut stăpâni şi pornisem o discuţie în contradictoriu.Moşul încerca să mă îndoctrineze cu ideea că “Boc şi Băsescu îmi pun mie pâinea pe masă”-mie,ingrata fără spirit patriotic care mai şi vrea să-i şi desfiinţeze-şi că,vezi Doamne dacă nu ar fi fost aceşti doi venetici lingăi care concurează şi se încolocesc în jurul ciolanului cel mare,dar care sunt de fapt doi samariteni milostivi,nu voi mai avea ce mânca. Lepădăturile puiate de aceste lighioane le urmează cu fidelitate cleioasa dâră,sunt pretudindeni,la naiba.Pur şi simplu nu le poţi anihila pe toate.Prinzându-mă de acest argument,am contracarat,spunându-i moşului că “nici dumneavoatră nu veţi mai avea ce înfuleca,ca urmare a faptului că vă taie pensiile-nu că ar exista ele..-!”.Când să plece,strârpitura stafidită se întoarce şi mă întreabă ce fel de inclinaţii politice au ai mei.”Suntem o familie de anarhişti convinşi”.Alt război.
Biata Ioana,déjà îmi facea semne disperate în speranţa de a mă calma şi potoli şi toata ziua m-a rugat cu străruinţă să nu mă mai leg de cetăţenii acestei “civilizate” gropi de bălegar putred,plin ochi de muşte supuse-adică,noi ţări.Cel mai comic a fost când m-am legat de un măturător cu accent moldovenesc intolerabil şi enervant care nu voia să-mi completeze rubricile cu CNP-ul şi numărul de telefon,pretexând că “vine puşcăria şi îl ia”. Şi,automat,l-am întrebat dacă făcuse ceva înafara legii de se simţea omu’ cu musca pe căciulă..
Personal,m-am săturat de toată meschinăria asta ipocrită,de şarada asta neşfârşită a bicisniciei,a incompetenţei.E un soi de scatofilie permanentă,ce tinde şi trage înspre ostracizarea umanităţii(ştiu că nu mă exprim bine,însă..ce relevanţă mai are?!).Prost gust,trivialitate,sub-nutriţie intelectuală,hârjoneală calomnioasă,jeg,kitch,astea sunt ingredientele principale care condimentează terciul în care trăim.Mi-e lehamite de toate vieţile sărăcăcioase din jurul meu şi cu ultimele lor sforţări de a răzbi în fauna urbană şi vieţile lor patetice,m-am săturat de secăturile care guvernează şi încerca să ne îndoctrineze cu ideea că mizeria în care trăim e de fapt lux,că răul e binele,că gunoiul de pretutindeni e tezaur nepreţuit.Mi se face greaţă,mă dezgustă,maţele mi se încurcă şi încălcesc între ele,stomacul se revarsă,se izbesc toate cu putere în cavitatea abdominala,acidul clorhidric izbucneşte,totul se înnoadă într-un amalgam…

Wherever I may roam..

Roamer, wanderer

Nomad, vagabond

Call me what you will

But I'll take my time anywhere

Free to speak my mind anywhere

And I'll redefine anywhere

Anywhere I roam

Where I lay my head is home

And the earth becomes my throne

Acum câteva zile am ajuns înapoi acasă.Am ajuns acasă,după multe “escapade”,plecări,drumeţii,rătăciri pe coclauri..şi în final,din ”incursiunea” mea din Bulgaria.
Vara asta mi-am gâdilat,antrenat,răsfăţat şi exploatat spiritul aventurier.Am fost des plecată,m-am distrat în limita posibilităţilor,am clocotit de adrenalină şi am tremurat de euforie la Aerosmith şi la paraseling;m-am simţit mai bine ca niciodată în Albena-eu,care nutresc un sentiment profund de ură pentru mare-;m-am simţit minunat alături de Ioana şi ai mei,am îmbrăţişat călduros înotatul în pişcină seara târziu,în lenjerie şi privirile nedumerite,încărcate de o umbră ostentativă a celor din hotel de fiecare dată când intram. Şederea mea în Albena a alcătuit într-adevăr o experienţă memoriabilă,fostificată mai ales de faptul că a fost pentru prima dată după mulţi ani când ies din ţară;dimineţile la pişcină erau un tacit test pentru mine,fiind nevoită să mă trezesc la 10,iar după-amiezele îmi puneau răbdarea la încercare.Slav şi restul echipei de animatori au fost grozavi,cu toate show-urile şi activităţile lor,fiind totodată un bun prilej pentru a-mi exersa şi îmbunătăţi engleza,judecând după cât de des eram pusă în postura de tălmaci-pentru ai mei- şi un interlocutor înfocat.
Conversaţiile mele cu Slav şi echipa sa erau mereu presărate cu un comic fin şi nelipsitele firave ironii,căci eu nu m-am putut abţine,aflând în drum spre ping-pong că Alex nu ştie de umilul nostru Iaşi.(“Where are you from?” “Iaşi.” “No,no,no,a city,a city…like Bucharest!” “Yes,Iaşi is also a city,like Bucharest.If you search it on the map,you’ll find it.So trust me,is Iaşi” ).Mai târziu am aflat că nici lui Sasho nu-i trecuse pe lângă urechi numele oraşului. Şi el,bietul,că plănuia să facă o excursie în groapa asta limitată plină ochi cu bălegar..
Oricum,mă voi rezuma la a afirma că a fost…absolut grozav. Îmi lipsesc show-urile din fiecare seară cu toate admonestările lui Slav când întârziam sau lipseam,îmi lipsesc serile când închiriam biciclete şi gâfâiam pe drumurile din pădure,îmi lipsesc nopţile târzii când eu şi Ioana ne auncam hainele,lepădându-ne de inhibiţii,sărind nonşalante şi pline de naturaleţe în pişcină,îmi lipseşte atmosfera propice distracţiei,îmi lipseşte plaja imaculată,nisipul fin,curat şi moale,muntele din apropiere cu casele medievale şi Balcic-ul,îmi lipseşte Echipa de animaţie…îmi lipseşte Albena.Dar..nu se ştie cât de darnic şi binevoitor va fi septembrie..

În ce priveşte “Democraţie şi toleranţă”,am dispreţuit şi înjurat căminul din Râmnicu Vâlcea când am debarcat pentru concurs,am dormit printre purci proaspăt fătaţi şi mai timpuri,am dat piept cu mizeria crâncenă din cămine,mi-am smuls pielea din pricina pişcăturilor,m-am văruit cu Mălina,am străbătut oraşul (aproape)zilnic până la cantină,am rămas lefteră în Râmnicu Vâlcea,am fost forţată să adopt o atitudinea elitistă-şi pe bune dreptate-,am degerat în Salină şi m-am amuzat s-o văd pe Shu îmbătându-se cu un infim pahar de vin fiert,am râs cu profa,Shu şi Mălina machiate şi boite fiind,prostindu-ne şi maimutârindu-ne,delectându-ne apoi cu Redd’s;i-am înjurat pe cei ce-mi evaluau prezentarea portofoliului,inspectorul de pe Vâlcea şi toţi dobitocii lipsiţi de materie cenuşie prezenţi acolo.Am călătorit cu trenul ore în şir,aproape zile.

Am dus un high life la Galaţi,râdeam isteric şi cu lacrimi de fiecare dată când treceam pe la Gabi,am mâncat numai bunătăţi şi delicii culinare,m-am lăfăit în biscuiţi Oreo,mere în aluat,tort cu caramel şi alune şi în omniprezenta tehnologie.

Iar acum,am ajuns acasa.

Şi acum,acum îmi lipsesc toate astea.

Late edit:special pentru Ioana,care,obsedată şi intrgantă cum e,a sesizat că am făcut o mare impertinenţă,pomenind numele lui Slav de vreo şase ori,şi numele ei doar de două ori,raportat la calculele ei.