După o perioadă lungă de abstinenţă,am fost şi eu azi ca un cetăţean bun şi care se respectă la cumpăraturi.Am colindat magazinele vreo două ore,căci nu erau cine ştie ce colecţii şi oricum,resursele mele materiale nu au depăsit limita umilului.Dar,”aforismul” lui Andrei,nu se va demoda niciodată,ca urmare a faptului ca,în ce mă priveşte,hainofilia nu va dispărea.Cel puţin,nu prea curând.
Încă de la intrarea în arhicunoscutul mall,am fost izbită de faptul că peste tot domnea pustietatea.Nu că mi-ar fi displăcut.Ici,colo se mai ivea câte un trecător rătăcit.De acum m-am convis,mall-ului i s-a atribuit o nouă însuşire,şi anume cea a locului de promenadă.Are toate însuşirile caracteristice:e o diversivitate continuă în ce priveşte fauna urbană,mulţe creaturi împănate,împodobite şi împopoţonate care mai de care mai strident şi mai (ne)armonios cu putinţă(ală care a ajuns la concluzia că less is more,e de fapt un fraier,nu ştia nimic,cu atât mai puţin principiile estetice!),mulţi masculi cu burţile ofensive scurgându-li-se sub tricou,(burta care e de fapt un strat de muşchi aplatizaţi!) ce se unduieşte în mişcări suverane la fiecare mişcare,familişti convinşi cu o hoardă de copii de mişună pretudinteni,rareori tandemuri de bătrâni ce depană amintiri “glorioase” şi demult apuse,and so on.Aştia sunt ubicui,nu poti scăpa de ei.Fac parte din décor.
Au trecut déjà mai bine de două săptămâni de când m-am întors în ţară,revenind automat la viaţa mea infimă,plictisitoare şi oricum deprimantă.Totuşi,parcă mi-e greu sa mă (re)obişnuiesc.Nu aduc vorba de integrare,căci nu sunt pe deplin integrată..şi refuz să mă simt integrată în mediul bicisnic şi de sub-nutriţie intelectuală de aici,animat de kitch,josnicie şi prost gust. Ştiu,nu am fost plecată decât o săptămână în Bulgaria.Cu toate astea,mi-a fost suficient pentru a face o depresie la întoarcerea în ţară.
Mi-e greu să mă obişnuiesc(şi refuz,cred) cu prostia crasă şi omniprezentă de aici,cu nesimţirea şi mitocania ajunse nu numai o virtuţi neapărate,dar şi ceva esenţial,cu mizeria şi jegul crâncen,cu atmosfera de spaţiul limitat şi închis,ca într-o ogradă în care tot ce poţi face e să te plimbi pe lângă gard,trăgănd avid cu ochiul la vecini.Mi-e dor de atmosfera îmbietoare de acolo,de aerul curat,de muntele şi de plaja de care eram înconjurată,de nisipul fin şi impecabil,de personajele călduroase,primitoare şi mereu amabile şi serviabile.
Deja sună patetic şi tot ce am scris mai sus nu face decât să-mi demonstreze printr-o diatribă subînţeleasă că postul va fi doar o încercare eşuată lamentabil de a mă exprima.
Încă de la intrarea în arhicunoscutul mall,am fost izbită de faptul că peste tot domnea pustietatea.Nu că mi-ar fi displăcut.Ici,colo se mai ivea câte un trecător rătăcit.De acum m-am convis,mall-ului i s-a atribuit o nouă însuşire,şi anume cea a locului de promenadă.Are toate însuşirile caracteristice:e o diversivitate continuă în ce priveşte fauna urbană,mulţe creaturi împănate,împodobite şi împopoţonate care mai de care mai strident şi mai (ne)armonios cu putinţă(ală care a ajuns la concluzia că less is more,e de fapt un fraier,nu ştia nimic,cu atât mai puţin principiile estetice!),mulţi masculi cu burţile ofensive scurgându-li-se sub tricou,(burta care e de fapt un strat de muşchi aplatizaţi!) ce se unduieşte în mişcări suverane la fiecare mişcare,familişti convinşi cu o hoardă de copii de mişună pretudinteni,rareori tandemuri de bătrâni ce depană amintiri “glorioase” şi demult apuse,and so on.Aştia sunt ubicui,nu poti scăpa de ei.Fac parte din décor.
Au trecut déjà mai bine de două săptămâni de când m-am întors în ţară,revenind automat la viaţa mea infimă,plictisitoare şi oricum deprimantă.Totuşi,parcă mi-e greu sa mă (re)obişnuiesc.Nu aduc vorba de integrare,căci nu sunt pe deplin integrată..şi refuz să mă simt integrată în mediul bicisnic şi de sub-nutriţie intelectuală de aici,animat de kitch,josnicie şi prost gust. Ştiu,nu am fost plecată decât o săptămână în Bulgaria.Cu toate astea,mi-a fost suficient pentru a face o depresie la întoarcerea în ţară.
Mi-e greu să mă obişnuiesc(şi refuz,cred) cu prostia crasă şi omniprezentă de aici,cu nesimţirea şi mitocania ajunse nu numai o virtuţi neapărate,dar şi ceva esenţial,cu mizeria şi jegul crâncen,cu atmosfera de spaţiul limitat şi închis,ca într-o ogradă în care tot ce poţi face e să te plimbi pe lângă gard,trăgănd avid cu ochiul la vecini.Mi-e dor de atmosfera îmbietoare de acolo,de aerul curat,de muntele şi de plaja de care eram înconjurată,de nisipul fin şi impecabil,de personajele călduroase,primitoare şi mereu amabile şi serviabile.
Deja sună patetic şi tot ce am scris mai sus nu face decât să-mi demonstreze printr-o diatribă subînţeleasă că postul va fi doar o încercare eşuată lamentabil de a mă exprima.
When my neurons conspire to direct my thoughts
(…)
Just out of sight
(…)
Just out of sight
Beyond the next range
I'll feel the heat of a flickering flame
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu